Invierea

(fragmente)

de MIHAI EMINESCU

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,

Si-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,

In palcuri sunatoare de plansete duioase

A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala

Si negrul intuneric se sperie de soapte…

Douasprezece pasuri rasuna…miez de noapte

Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri viu de bucurie…

Colo-n altar se uita si preoti si popor,

Cum din mormant rasare Hristos invingator,

Iar inimile noastre s-unesc in armonie:

Cantari si laude-naltam

Noi, Tie, Unuia,

Primindu-L cu psalme si ramuri,

Plecati-va, neamuri,

Cantand Aleluia!

Hristos au inviat din morti,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte calcand-o,

Lumina ducand-o

Celor din morminte.

(din ziarul Lumina de vineri 13 aprilie 2012)

Minunat a spus Marin Sorescu constiinta, frumusetea si idealurile unui neam trebuie sa poarte un nume si acela e Eminescu.

Toata mizeria traita de peste 20 de ani dispare si sufletul ti se primeneste cand vezi ca o data cu ea apare din negura uitarii un asemenea filigran de cuvinte care arata de fapt ce simt de mii de ani locuitorii acestor locuri...