Biată ţară, în criză
financiară,
Din picior de plai şi gură
de rai
Ai ajuns maidan pentru
fiecare golan
Şi tomberon pentru fiecare
avorton
Şi desagă pentru fiecare
iniţiativă beteagă
Şi coridor pentru fiecare
infractor
Şi casă de fier pentru
fiecare premier
Şi gazdă bună pentru
fiecare minciună
Şi muncă în zadar pentru
fiecare gospodar
Şi profit pentru fiecare
neofit
Şi dobândă mare pentru
fiecare trădare
Şi stingător numărul zero
Pentru fiecare foc al lui
Nero
Şi suflet caritabil pentru
fiecare contabil
Şi pahar plin pentru
fiecare vecin
Şi tentaţia de la Apus
pentru Imperiul rus
Şi lumânare de ceară
Pentru fiecare provocare
maghiară
Şi avere care încotro
pentru fiecare embargo
Şi bordel nesătul
Pentru şoferi de la
Istanbul.
O, ţara ţăranului mort,
Ai început să aduci grâu
din import,
Vezi să nu cumva să te
zbaţi
Să cumperi şi ceva Munţi
Carpaţi
Şi să vină vreun
prim-ministru dezinvolt,
Ca să importe ceva Mureş
şi ceva Olt.
O, biată ţară, biată ţară,
Mai mult te omoară cine
zice că te repară
Şi ţie ţi-e greu, că-n
faţa lui Dumnezeu,
Fiecare derbedeu vrea să
te facă deşeu
Şi ţi-e silă şi ţi-e milă
Şi cuminţenia ta de
prăsilă a devenit inutilă.
Biată ţară, biată ţară,
Popor în poziţie
reglementară,
Sub toată urgia planetară,
Care, când te repară, te
şi omoară,
De ai ajuns întrebare fără
răspuns
Şi devii maternitate fără
copii
Şi te-au transformat în
femeie fără bărbat
Şi vor văduvie să-ţi deie,
De bărbat fără de femeie,
Ca să fii legea fărădelege
Şi fărădelegea în plină
lege,
Semănarea de moarte în
toate cele şapte arte
Şi semnul lipsei de
trebuinţă
Pentru fiecare ştiinţă
Şi societate cu mâinile
tăiate
Şi târg cu vânzători fără
sârg
Şi fântână cu apa-ntr-o
rână
Şi răstignire în fiecare
mănăstire
Şi înviere amânată pentru
altă dată.
Toate te încercară şi te
subţiară, biată ţară,
Vecinii te sfâşie,
salvatorii tăi întârzie,
Românie, Românie.
Şi din exces în exces
socotelile nu-ţi ies,
Oricine e mai bogat ca
tine,
Orice nevrednic îţi ajunge
sfetnic,
Nimenea şi cu nimica ne
învaţă ce e frica,
La capătul de sus al cozii
S-au îmbogăţit nerozii,
Se ispăşesc păcatele,
Se fură palatele,
Mărşăluim de-a-ndăratele,
Dascălii de matematici
sunt foarte apatici,
Dascălii de raţiune nu mai
au ce ne spune,
Dascălii de fugă ne
declină şi ne conjugă,
Dascălii de geografie ne
crucifică şi ne sfâşie,
Dascălii de română abia te
îngână.
Biată ţară, biată ţară, te
repară, te omoară,
Când trăieşti în
capitalism
Ţi-e dor de socialism,
Când trăieşti în
socialism,
Ţi-e dor de capitalism,
Dacă te-apuci de ceva, te
gândeşti la altceva
Şi, parcă, peste toate,
suferi de ubicuitate,
Suferi de preţuri mari
Şi de plecare de
cărturari,
Suferi de un fel de transă
Care te-a lăsat fără nici
o şansă,
Suferi de un fel de
insolenţă NATO,
Seduso, prădato şi abandonato!
Parcă ai braţe paralitice
Şi suferi de partide
politice,
Şi nu-ţi mai revii, din
nici un fel de maladii,
Când te îmbolnăveşti de
nervi,
Iei nevroza şi o conservi,
Te baţi pe tine când te
vezi în oglindă
Şi nu e boală să nu te
cuprindă.
Îl omorâră cum îl omorâră,
De lăsa sângele din el
dâră,
Pe ăla de dărâma fără voia
ta,
Dar acum dărâmă toţi,
Că sunt şi nepricepuţi şi
sunt şi hoţi.
Cine pe cine să mai
omoare,
Că ar trebui să tragă
fiecare în fiecare?
Ţară tristă, ţară
nefericită,
Aia nu e coroană, aia e
copită,
Pe care ţi-au pus-o pe
frunte,
Ca să te umilească şi ca
să te înfrunte,
Că fiecare criminal
Învaţă la seral, din
fiecare serial,
Cinismul, lichelismul şi
oportunismul,
Fanatismul, servilismul şi
cameleonismul
Şi mai ales pofta de crimă,
Care ne urmăreşte şi ne
animă.
O, ţară fără noi, ai
pornit înapoi,
Vremea ta a trecut,
Tu te-ai întors la un fel
de viitor în trecut.
La ora învierii, vin
gunoierii,
Întinde-le podul, să-ţi
cânte prohodul,
Întinde-le palma, să-ţi
scuipe sudalma,
Boală bolnavă de o nouă
gâlceavă,
Ţară-n ţărână sub mână
păgână,
Măcar rădăcina să-ţi mai
rămână.
Când o fi şi-o fi şi poate
ne-om înzdrăveni,
Să facem din noapte zi
Şi din moarte nuntă
În patima cruntă
Şi să se scoale neamul
Şi râul şi ramul
Şi să se-audă, din fiece
sat,
Ca un ecou fidel şi curat,
Ca un parastas
retehnologizat:
Adevărat, adevărat
a-nviat!
ADRIAN PĂUNESCU,
24 iunie 1992
