De Victor Eftimiu, Octavian Goga,
Ştefan O. Iosif si Cincinat Pavelescu
În toamna anului 1911 a avut loc
aniversarea a 57 de ani a Teatrului Naţional din Craiova (fondat în 1854),
director fiind Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu. Din Capitala
României se urcă în acelaşi compartiment al trenului spre Cetatea Banilor -
Craiova , scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif. Pe la
Slatina sau Piatra Olt, la una dintre ferestrele gării, probabil locuinţa
şefului, o tânără femeie privea
trenul şi-i urmărea plecarea, cu
melancolie. Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet, cei
trei amintiţi mai sus "am început să scandăm", scrie V. Eftimiu, poezia
"Nevasta şefului de gară", apărută apoi sub o triplă semnătură, în
revista Flacăra:
Ducându-şi viaţa solitară,
Un suflet trist şi
visător,
Nevasta şefului de gară
S-a-ndrăgostit de-un
călător.
Dar trenul a plecat, şi-n
goana
Cu care monstrul a trecut,
În suflet i-a lăsat icoana
Frumosului necunoscut.
De-atunci trec zile, nopţi
de-a rândul
Şi trenuri trec neîncetat.
Ea stă şi astăzi,
aşteptându-l
La geamul veşnic luminat.
Şi trenuri vin şi pleacă
iară
Şi nu ştiu rănile ce-o
dor.
Nevasta şefului de gară
S-a îndrăgostit de-un
călător!
La un moment dat a venit în compartimentul celor trei, Cincinat
Pavelescu care, ascultând "creaţia", propuse alt final:
Şi trenuri vin şi pleacă
iară
Şi plictisită-ntr-un
târziu,
Nevasta şefului de gară
A deraiat c-un macagiu.
Şi iată cum, în anul de graţie 1911, s-a realizat
colaborarea a patru poeţi români în drum spre Cetatea Banilor.
(sursa internet)